De-a lungul istoriei, podurile au fost întotdeauna structuri importante şi valoroase, atât ca structuri separate cât şi ca parte a infrastructurii noastre, permiţând comunicarea şi transportul mai rapid şi mai uşor. Aceasta înseamnă că, prin însăşi natura lor, podurile sunt construite în zone unde topografia,condiţiile de sol sau alte structuri şi dezvoltări existente fac ca aceste locaţii să nu fie potrivite pentru construcţia de căi, drumuri sau căi ferate convenţionale.
Costul şi gestionarea adecvată a ciclului de viaţă în toate stadiile (proiectarea, construcţia şi gestionarea podului),inclusiv întreţinerea corectă, nu doar că protejează investiţia proprietarilor, dar, de asemenea, asigură siguranţa utilizatorilor podului, menţin nivelul capacităţilor sale şi funcţiile comunitare. Costul şi gestionarea ciclului de viaţă oferă proprietarilor podului cea mai bună abordare pentru a minimiza perioadele de închidere şi creşterea perioadelor necesare între lucrările de întreţinere programate, realizând astfel şi cel mai mic cost total pe durata de serviciu completă a structurii.

Sika oferă proprietarilor de poduri şi managerilor lor de întreţinere uneltele de proiectare şi planificare corecte, urmate de soluţii şi sisteme de reabilitare completă bine concepute şi cu rezultate dovedite, pentru a creşte considerabil perioadele de timp între ciclurile de reparaţii şi/sau de întreţinere necesare. Acest lucru ajută considerabil la economisirea nunumai a costurilor generale definite ale ciclului de viaţă, dar, de asemenea, la economisirea timpului proprietarilor şi utilizatorilor podului, a cheltuielilor personale cu întârzierile şi închiderile şi a impactului podurilor asupra mediului.